5 abilități de care ai nevoie pentru a fi un content writer de succes

5 abilități de care ai nevoie pentru a fi un content writer de succes

by Oana Păuna October 26, 2016
content writer

Scrisul este o meserie de vis, însă puține persoane chiar se pot întreține din acest lucru. În timp ce content writerii care au succes par să aibă o viață de invidiat – lucrează de acasă, își fac singuri programul și își gestionează volumul de muncă după bunul plac – marea majoritate are dificultăți în a-și câștiga existența doar din asta. A fi content writer înseamnă mai mult decât creativitate sau talent la scris.

Acest lucru se întâmplă pentru că, oricât de talentați ar fi, abilitatea de a scrie pur și simplu nu este suficientă, deși este primordial principală și constituie cel mai vital punct de plecare. Așadar, dacă vrei să ai succes în meseria de content writer, ai nevoie de o trusă completă de abilități comercializabile și efervescente. Descoperă 5 abilități de care ai nevoie pentru a fi un content writer de succes!

Cunoaște-te pe tine însuți. Cunoaște-ți clientul. Inovează! Beth Comstock

1. Versatilitatea stilului de redactare

Scriitorii de conținut trebuie să stăpânească diferite stiluri de scriere, pentru a și-l putea schimba în funcție de nevoile clientului. Fiecare formă de scriere are stilul său caracteristic – știrile sunt prezentate în paragrafe scurte, cu caracter informativ, impersonal. Postările pe un blog propriu sunt prietenoase, adesea pline de opinii. Textul publicitar este scurt și convingător. Cărțile de ficțiune sunt lungi – în general, ele descriu o problemă și, uneori, oferă o soluție.

Indiferent de categorie, fiecare text este livrat nu doar într-un format caracteristică, ci și cu o anumită voce și încadrare structurală. Pe măsură ce ajungi să stăpânești mai bine aceste aspecte, vei reuși să te angajezi cu succes și în alte proiecte: de la descrieri de produse, articole de presă sau tehnice, până la promovarea domeniilor medicale sau chiar redactarea unor lucrări de specialitate, științifice.

2. Posibilitatea de a veni cu idei relevante

giphy

În marketing, există un termen care poartă numele de „ideare”. Este un cuvânt la modă care descrie procesul creativ de a găsi un subiect, un titlu și un unghi de abordare al unei anumite idei. Cu toate acestea, „idearea” începe, în primă instanță, cu analiza. Cea mai mare parte a ideării se face într-o echipă, dar mulți scriitori de conținut sunt independenți lucrând de obicei pe cont propriu.

Astfel, înainte de toate, un content writer trebuie să-și înțeleagă publicul – dacă știi cine sunt cititorii tăi, poți scrie ceea ce ei vor să citească. Important este să înțelegi un lucru: nu scrii pentru tine, nu scrii pentru compania ta și nici pentru brandul tău personal. Scrii pentru publicul larg. Pentru a avea succes în această carieră, trebuie întotdeauna să ai la îndemână idei de conținut care „să meargă la sufletul publicului tău”.

3. Originalitatea articolelor livrate de content writer

Poate cel mai important aspect, care implică și considerente etice, îl reprezintă originalitatea articolelor scrise. În cele din urmă, este vorba despre reputația ta. Fiecare postare care este scrisă de tine și postată cu numele tău trebuie să fie originală. Probabil ți se pare o nebunie, având în vedere că mii de persoane scriu despre aceleași subiecte, însă este mult mai ușor decât (nu) pare.

Fiecare content writer talentat poate veni în plus cu o voce unică, o perspectivă diferită sau chiar inovatoare asupra unui anumit subiect. Mai mult decât atât, conținutul considerat a fi plagiat este penalizat puternic de către Google deoarece dăunează optimizării SEO. Înainte de a-ți livra articolul clientului, poți folosi un program online pentru a verifica dacă există conținut plagiat.

4. Content writer = cunoștințe multilaterale

În general, un content writer bun și de succes știe mai mult decât să scrie și să se plieze pe diferite tipuri de subiecte și stiluri. Un content writer cunoaște bazele SEO, HTML, CSS și WordPress și le poate integra în sarcinile sale fără probleme. Nu intra în panică, ai nevoie doar de câteva noțiuni de bază. Temele WordPress au diferite niveluri de funcții automate și, uneori, singura modalitate prin care poți face ca textul tău să apară așa cum îți dorești este să umbli puțin la cod.

Însă vital pentru ca un content writer să aibă succes este să aibă cunoștințe SEO de specialitate, actualizate chiar la zi. Algoritmii motoarelor de căutare se schimbă în mod constant, iar scriitorii de conținut trebuie să țină pasul cu acest lucru. În această meserie, un singur lucru rămâne, în general, constant: calitatea ridicată ce este solicitată de fiecare client. Dacă poți scrie în profunzime și ai și o perspectivă unică, vei fi la mare căutare.

5. Content writerii serioși respectă termenele limită

Redactarea unui articol bine scris și complex necesită multă concentrare și timp petrecut pentru documentare. Așadar, este necesar să eviți distragerile provenite din exterior, cum ar fi notificările telefonului. Începe prin a finaliza fiecare sarcină pas cu pas, după un program prestabilit, care să-ți permite și timp pentru a te relaxa.

Fiind angajat al unei agenții sau content writer independent, lucrând în regim freelance, va trebui să respecți termenele limită ale clienților. În cazul unui freelancer, data limită de livrare este o oportunitate potrivită de a-i demonstra clientului seriozitatea. De asemenea, dacă-ți livrezi serviciile într-un timp mai scurt, există posibilitatea ca respectivul client să te ia în considerare pentru viitoare proiecte.

Este frumos să scrii, chiar este. Însă, uneori, este și deosebit de greu, dar prin muncă, încredere în forțele și pasiunea ta, cu siguranță vei reuși, încetul cu încetul, să obții ceea ce îți dorești. Important este să fii consecvent și să nu îți fie frică să greșești – greșelile sunt cei mai înțelepți mentori pe care îi putem avea.

Tags: ,
Social Shares

Subscribe for FREE Marketing Pro Newsletter!

Subscribers get the best curated content for you

Related Articles

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exclusive SEO Backlinking Formula Marketing Giveaway (Worth $99)

Call to Action