Marketing-ul online – modalitatea prin care să-ți crești afacerea

by Oana Păuna February 26, 2022

Internetul este absolut indispensabil pentru a ne îndeplini sarcinile zilnice. De fapt, utilizarea sa crește pe zi ce trece: începând cu anul 2021, se estimează că există peste 4,6 miliarde de oameni, în întreaga lume, care folosesc internetul. Iar marketingul a fost, este și va fi despre a ajung la clienți, oriunde s-ar afla aceștia.

Internetul oferă beneficii unice pe care alte mijloace de marketing nu le-ar putea oferi. Sfera de acoperire, opțiunea de a-ți personaliza conținutul, viteza de a-l livra potențialului client, ușurința de fidelizare și oportunitatea de a construi relații de durată cu acesta sunt doar câteva dintre beneficiile majore ale marketing-ului online.

Însă internetul poate reprezenta, pentru mulți, o entitate copleșitoare, plină de videoclipuri, rețete, oferte, articole de știri și site-uri de comerț electronic. Dată fiind situația, cum îți poți diferenția afacerea, în spațiul aglomerat și suprasaturat al internetului, pentru a ajunge la publicul potrivit și a-ți îmbunătăți veniturile? Răspunsul este simplu: prin marketing online.

Ce este marketing-ul online?

Marketing-ul online, cunoscut și sub numele de „marketing pe internet” sau „publicitate web” este o formă de marketing care, evident, utilizează internetul ca intermediar între afacerea ta și client. Prin internet, poți transmite mesaje promoționale și oferte clienților tăi folosindu-te de motoarele de căutare, e-mail, site-ul web pe care îl deții și platformele de socializare.

Strategiile de marketing online includ chiar și alegerea unui design atractiv pentru website, a unui domeniu de calitate, practici SEO, newslettere, activarea pe platformele de social media, PPC (”pay-per-click”). Toate aceste metode te ajută, în cele din urmă, să ajungi la publicul tău țintă.

Spre deosebire de mediile de publicitate mai tradiționale, clasice, cum ar fi cele tipărite, marketing-ul online încurajează și susține conversațiile bidirecționale dintre producător și consumator, deci dintre afacere și client. În mod ideal, feedback-ul clientului este vital deoarece îți permite posibilitatea de fidelizare a acestuia și, mai mult decât atât, posibilitatea de a-ți îmbunătăți și chiar revizui strategia de marketing.

Care este rolul marketing-ului online?

După cum am spus, marketing-ul online te ajută să-ți crești vizibilitatea afacerii mult mai repede și eficient, ceea ce înseamnă că publicul va putea mult mai ușor să-ți analizeze oferta de servicii puse la dispoziție. În orice caz, este vorba despre două mari avantaje: marketing-ul online te ajută să atragi mai mulți clienți și să-i fidelizezi față de serviciile și produsele pe care le livrezi.

Marketing-ul online și clienții

Poți adopta cu ușurință strategii de marketing online pentru a atrage noi clienți. Pentru a face acest lucru, trebuie să investești, în primul rând, în anunțuri plătite pe platformele de socializare, motoarele de căutare și într-un design web atractiv și specific serviciilor pe care le livrezi.

Mijloacele de promovare online pot atrage extrem de mulți clienți noi către serviciile sau produsele pe care le livrezi, însă, înainte de a face acest lucru, ar trebui să efectuezi studii de piață și teste A/B (split test) – dacă este efectuat corect, un astfel de test are rezultate 100% viabile, cuantificate de date specifice.

Pentru a atrage noi clienți este necesar, de asemenea, să-i menții site-ului tău o prezență SEO puternică. Având în vedere că 81% dintre persoanele care fac achiziții online folosesc internetul pentru a se documenta despre un produs înainte de a lua decizii, este vital ca afacerea ta să se afle în fruntea căutărilor pentru cuvinte cheie conexe.

Apelarea la un content writer, care deține cunoștințe SEO solide se traduce, în cele din urmă, prin creșterea numărului de achiziții ale produsului pe care-l oferi. Prin publicarea regulată de articole pe blogul website-ului tău, comunicarea periodică prin newslettere și interacțiunea pe platformele de socializare, poți oricând să atragi noi clienți. Iar serviciile unui content writer se dovedesc esențiale în astfel de situații, aducând un plus semnificativ vânzărilor tale.

Marketing-ul online și fidelizarea clienților

Marketing-ul pe internet poate fi adaptat și pentru a cultiva loialitatea clienților față de marca proprie și serviciile pe care le livrezi. Acesta nu servește doar la atragerea de noi clienți, ci este esențial când vine vorba de a menține loialitatea clienților, pe termen lung. Din moment ce atragerea unui noi client costă, în medie, de cinci ori mai mult decât păstrarea unuia existent, acest obiectiv este la fel de important ca și cel de mai sus.

În această situație, este important să păstrezi în permanență o interfață accesibilă dintre tine și clientul tău. Folosirea tacticilor de e-mail, postări pe blog, pe platformele de socializare, interacțiunea constantă – toate sunt esențiale pentru a crește gradul de conștientizare a serviciilor oferite și pentru a crea o comunitate online puternică, care să fie fidelă și loială serviciilor tale.

Poți lau în considerare ideea de a trimite e-mail-uri personalizate clienților anteriori, pentru a-i ține la curent cu noile oferte sau a-i inspira. Spre exemplu, ai putea să le pui la dispoziție reduceri analizând ceea ce, anterior, au mai cumpărat, i-ai putea felicita cu ocazia zilei de naștere și oferi un voucher sau reaminti de evenimentele și aparițiile viitoare.

În plus, te-ai putea folosi de platformele de socializare pentru a da personalitate afacerii tale și a asculta de clienții acesteia. Ia în considerare crearea unui chat, postarea de sondaje pe Instagram sau realizarea de concursuri pe Facebook. În aceeași măsură, adresează-te clienților tăi pe un ton prietenos, speculând în același timp care sunt subiectele ce le-ar putea capta atenția.

giphy

Dacă simți că nu dispui de cunoștințele necesare pentru a face asta ca la carte, nu ezita să apelezi la o echipă specializată în acest lucru. Dispunând de cunoștințele și pregătirea necesare, se vor ocupa ca la carte de marketing-ul online al afacerii tale. Iar rezultatele nu vor întârzia să apară, atât timp cât se stabilesc, de la bun început, obiective clare și bine definite. Ei îți vor livra conținut atractiv – de la postări, descrieri, comunicate și newslettere – care îți vor stimula facerea și vor îmbunătăți implicarea clienților.

Tags: , , ,
Social Shares

Subscribe for FREE Marketing Pro Newsletter!

Subscribers get the best curated content for you

Related Articles

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Exclusive SEO Backlinking Formula Marketing Giveaway (Worth $99)

Call to Action